Gradina Zmeilor

Apoi ca tot omu' micofil si mai ales in preajma marii festivitati de 1 mai ne strangem si noi sa punem de-o frigaruie.Dar noi suntem baieti destepti si am zis ca in perioada asta toata lumea fugareste micu si frigaruia " la iarba verde" , asa ca ne-am gandit sa decolam ceva mai departe de Cluj, undeva mai la sat. 
     Asa am ales Gradina Zmeilor situata in apropiere de satul Galgaul Almasului, judetul Salaj.
Acuma sa citez alpinetul "Gradina Zmeilor" constituie un amplu fenomen de prabusire si erodare destructiva, dezolvat in gresia de Sinmihaiu. Acesta este o gresie de varsta miocen inferioara, relativ slab cimentata, avand intercalatii de pietrisuri si conglomerate, caracteristice pentru stratele de Sinmihaiu, din bazinul Almasului.
Ce  e mai important pentru necuoscatori de geologie , e ca dupa  o plimbare lejera in care iti clatesti ochii cu niste lucruri extraordinare poti sa tragi o masa la iarba verde in liniste si daca mai si cureti gunoiul dupa tine tot e minunat.Asta am avut de gand sa facem si noi.Am luat-o la talpa pe cararuie...

Dupa nici 20m apar  primele forme geologice...

Acuma nu o sa le botez pe fiecare ci am  sa relatez partile mai interesante din acest traseu..Urcand " treptele" de pe poteca, se ajunge la un "limitator de burtica" adica o fisura intre doua stanci, unde nu poti sa intrii daca ai burta neomologata, dar poti sa le escaladezi pe lateral.

De deasupra stancii se intinde un platou de cativa metri patrati de unde se poate admira intreaga  rezervatie. Stancile pot lua diferite forme in imaginatia noastra , mai ales in functie de unghiul in care le privesti. Era liniste imprejurul nostru si doar vantul mai perturba atmosfera.

Imaginile le-am facut urmand o potecuta ce se duce paralel cu versantul, dealungul gradinii..

Si iar pe potecuta...

Dar cu privirea mai mult in jos... Linistea incepe sa dispara si din padurea de sub noi se aud gemete orgasmice ale unor adolescenti care dupa ce au baut o bere incercau( cred, dupa pozitia lor) sa mute o stanca, in timp ce restu imortalizau momentul pe telefonul mobil... 
Eeee!!
Noi sa fim sanatosi ... si ne continuam drumul in "salbaticie"!
Coboram, ajungem pe langa adolescentii veseli si galagiosi, fara sa facem poze; pt ca si asa ne priveam cam tulburei ... oare de la sucul de hamei sau de la tigarile fumate peascuns?
Din pacate asemenea specii intalnesti aproape oriunde ai merge...
Mezinul stancilor statea ascuns intr-un lastaris... timid parca
Apoi dam de gemenele printre care abia trece soarele

Aaaa sa nu va imaginati ca la o inaltime de cel putin 2 m de la sol stancile sunt asa cum le-a lasat natura!
Nuuu!!!
Ele contin picturi rupestre dar dintr-o epoca ceva mai recenta gen " BOBBY was here!" , iar cand le admirati sa aveti grija sa nu calcati in alte chestii la fel de naturale ca si rezevatia(asta daca va abateti de la poteca ). Dupa inca 5-10 min de mers printr-un desis ajungeti iar la prima poteca, astfel incheiati circuitul...
Ajunsi la masina fara sa fi obosit deloc, vedem ca langa noi au mai aparut inca 2 masini cu pofticiosi care deja erau cu micu pe gratar.
Tot e bine! Oricum nu sunt multi si erau chiar linistiti.
Dam si noi cu carbunele ,cand parcheaza langa noi un autocar din care  ies cel putin 40 de piticanii de copii de gimnaziu. Si-apoi sa vezi galagie, si tipete, si urlete, si mai ales ca erau si de o alta nationalitate minoritara... parca eram in aeroport!

Dar???
Totul e bine cand se manaca BINE!

SA MANCATI BINE!!!




PS: In perioada in care noi ne ghiftuiam bine pe patura ... in alta parte, in Padis, un foarte bun prieten, trecea in lumea ingerilor in urma unui tragic accident!A iubit asa mult Muntele incat acesta ni  l-a luat mult prea repede dintre noi...  la doar 24 de ani! 



ODIHNESTE-TE IN PACE   PAUL TARANU !
NU TE VOM UITA NICIODATA! ...

Creasta Cocosului pe ceata.....

Mi s-a cam dus cu timpul liber... Acu-s medic rezi..stent pe plaiurile clujene, si mai rar pot sa dispar pe dealuri, dar tot nu ma las.

       Am sa las impresiile mele despre centrul universitar Cluj, si impreuna cu doi prieteni proiectati si ei in oras(un bucovinean si o bistriteanca)  merg pentru a nu stiu cata oara pe Creasta.Planificam excurisa din timp si la ora 4.30 trezirea ca la 6 fix pleaca autobusul din Baia Mare.Cu o zi inainte burnita si  lapovita, eu speram totusi  sa nu ploaie ca de nins... nu-i bai.
Vremea frumoasa jos, dar la Han la Pintea era o ceata destul de deasa, nici asta nu-i bai, dincontra veseli o luam la talpa prin padurice.Cei doi nu au mai fost prin zona, deci eu eram gazda...Placut surprinsi toti trei admiram privelistea si padurea deasa in care nu s-au bagat baietii cu drujbele...inca

   Deja se vede iesirea din padure.Traseul se continua cu o zona fara padure, cateva dealuri si apoi iar va trebui sa trecem printr-o padure dar de conifere.Oricum pana acolo mai e ceva de mers, mai ales ca , cum s-a terminat padurea s-au terminat si urmele mai vechi.Toate bune si frumoase, eram vrajiti de peisaj si mai ales de felul in care ceata facea atmosfera mai deosebita, mai misterioasa... eu unu eram foarte distrat si topaiam ca un ied sa fac poze, mai ales ca pe traseul asta nu am prins o ceata asa densa niciodata...

   

  Si era asa frumos... si eram asa atrasi de tot, eu ma umflam in pene, ca de... is gazda si am musafirii multumiti.Scopul nostru era sa traversam creasta Gutaiului sa coboram pe la Apostoli si de acolo in Cavnic, de unde ne-am fi intors in Baia Mare.Zapada era cam maricica si inca nu facusem nici 10% din traseu.Portiunea asta despadurita se traverseaza cam pe curba de nivel.
Mi-am luat si un aparat pe film lat , aparat la care sincer sa fiu mi-am cam prins urechile..       Topaiam ca iedul dupa fiecare copac ce-mi aparea in cale si incecam sa-l fotografiez.

   

 Ceata era din ce in ce mai densa, dar asta nu era un motiv de ingrijorare, mai ales ca am fost prin zona asta de zeci de ori.Si la cum ma tot laudam eu ca stiu zonal; parca si ceata se facea mai densa parca in ciuda mea.Si cum mergeam in fata, eu eram cu rachete si ei cu zapada pana in genunchi... imi apar in fata niste sarme de inalta tensiune care urcau .Hmm pai eu stiam sarme de genu ala dar care normal nu urca , tocmai datorita stalpilor de inalta tensiune s-a devrisat ce-a de-a doua padure facandu-se un culoar. In sfarsit, sunt singur ca astea-s alte fire. Si mergem mai departe... dam peste niste stalpi mici; aia chiar nu aveau ce sa caute acolo. Cand imi storceam eu neuronul cercetas, incercand sa gasesc explicatii logice si convenabile, Maria vede o casuta...

                 Brusc imi dau seama, ca doar is baiat perspicace; am deviat de la traseu, ca rataciti nu suntem pentru ca stiu unde suntem.Tocmai coborasem fara sa ne dam seama, adica eu sa-mi dau seama ca cei doi aveau incredere in mine.Asa s-a explicat de ce firele o luau in sus...  pentru ca noi o luam in jos.Ceata era asa densa incat nu vedeam la 10 m distanta.Nu era nici un stres ca doar aveam aveam doua variante: ori urmam urmele noastre si apoi o luam pe aceeasi directie cu firele de inalta tensiune, sau varianta cea mai buna de a ne orienta cu harta si busola pe care le aveam in rucsac.Deci am hotarat sa mergem dupa fire,  pentru ca ... AM UITAT HARTA ACASA!

Mi-am cam dat cu busola-n cap si excursia incepea sa fie cam ... in ceata. Gasim firele si mergem in pe directia lor, doar ca era o panta foarte abrupta, nu zice nimeni nimic si continuam urcarea.Ceata era asa densa, iar in capsorul meu imi apareau copacei si paduri in fata, exact asa cum imi imaginam eu ca trebuie sa fie, dar ma dezmeticeam repede caci dadeam cu varful rachetei in dambul abrupt .Fiind tot alb nu puteai distinge ce e in fata: teren plat sau panta.

Dupa o jumatate de ora ajungem la intrarea in ce-a de-a doua padure... eram sigur de zona pentru ca aparusera copacii cunoscuti;

 Ne adapsotim de viscol dupa o duna si facem o pauza de hidratare. Dupa 10 minute pornim la drum ca ne cam intra frigul in oase.Nu mai e mult si trebuie sa apara padurea de brazi.Hop si padurea cu pricina.Aici nu mai era sansa de a ne rataci pentru ca mergeam chiar pe aceeasi directie cu stalpii de inalta tensiune.
Brazii imensi, acoperiti de zapada, ne inconjurau si parca eram niste pitici in alta lume.Ceata s-a mai rarificat si puteam sa ne bulbucim ochii in toate partile si sa ne minunam de tot ce vedeam.

 

 Am reusit si eu sa-mi fac cateva poze si cu Lubitelul,si mi s-au facut si mie cateva...

 Si iar o luam la drum.

Toate bune si frumoase, dar se cam termina padurea si de acolo deviem si de la liniile de inalta tensiune si ar cam trebui sa facem stanga.
Acu' iar am cam ajuns  in impas.Aveam doar busola, dar nu aveam nici un azimut, insa din memoria mea vizuala, mi-am imaginat(pentru a n-a oara) pe unde vine creasta, am ridicat un degetel spre creasta mea imaginara, iar Paul l-a luat pe post de azimut, calibrand busola dupa mana mea. Era ca si cum ai merge prin lapte, vantul iar incepe, iar noi ne orientam doar dupa cele 42 grade NE setate cu busola dupa cum am aratat eu cu degetul in ceata.Ne departam de padure , nu duceam lipsa nici de ceata si nici de zapada.

Tacuti, o luam incet in ceata deasa si din cand in cand ne mai uitam dupa busola.Stiind ca trebuie sa dam de o padure, in laptele ala aveai impresia ca vezi cu adevarat copaci, drumuri, dar in realitate nimic... doar alb si pshihicul tau dus cu pluta.
De data asta nu mi-am mai dat cu firma-n cap ca la primu cap si exact la acele coordonate a aparut un copacel cu marcajele turistice. 
De aici nu mai era asa greu, ne apropiam de baza Crestei, 


Ajungem la intrarea in rezervatia Creasta Cocosului.
Aici luam o pauza si tragem o masa clasica, cu jambon afumat, slanina, oua, ceapa.
Nu stam mult ca ne inghetau mainile si o luam pe partea cea mai grea a traseului.

Eram cam rup de oboseala cand am iesit din padure, nu prea mai aveam vointa sa urc pana sus, mai ales ca la ce ceata era oricum nu vedeam creasta.
Ma tot amageam singur... nu mai e mult si ajungem ... si vedem..ce? CEATA!

Ajunsi aproape de varf, vremea pare sa se razbune, apar cateva raze de soare, si parca undeva acolo sus, cineva, chiar ne iubeste si mai face si misto de noi.Timp de maxim 3 minute am avut o priveliste superba, cum nu am mai prins niciodata pe acest traseu.
Aparitia Crestei a meritat tot efortul care l-am depus si pe care-l vom depune si la intoarcere.

Ajunsi chiar pe varf, ceata a revenit, la fel de laptoasa cum era inainte.Pe langa ceata am dat si de zapada viscolita peste jneperi, scufundandu-ne pana in brau in zapada.Pana si eu cu rachetele ma scufundam in zapada  pana la genunchi.


Daca ceata nu s-a rasfirat, alt azimut pentru Cavnic nu puteam gasi, asa ca ne hotaram sa ne intoarcem spre han, avand un autobus la ora 18 spre Baia Mare.Chiar cand sa-mi bag aparatul in rucsac, ne apare o fereastra cu Cavnicul, putandu-l admira pentru cateva secunde.

O luam la vale spre casa, multumiti de ce-am vazut, dar parca ne-am fi dorit sa o luam spre Cavnic... alta data.

La coborare nu am prea zabovit la foto, pentru ca  eram cam presat de timp, nu cumva sa pierdem autobusul.

Dar parca tot in ciuda mai aparea cate o raza de soare ce ne facea sa ne orpim din drum.

Si iar am ajuns la padurea de brazi...

Si iar ceata, dar macar de data asta mergem pe urmele noastre...

Ultimile zvacniri ale soarelui inainte de apus...

Pe drum ne-am mai intalnit cu cativa schiori care comparativ cu mine nu au deviat de la traseu, deci ne-am intors pe urmele lor, econimisind cel putin o jumatate de ora.Am ajuns la timp la Han, ne-am incalzit cu o ciocolata calda si am ramas cu o amintire placuta si cu un traseu frumos facut in conditii meteo extreme si mai ales .... fara harta doar cu  busola.
SANATATE SI NUMAI BINE!

Vulcanii noroiosi .... la inceput de an

Asa pentru inceput, ar fi bine sa copy/paste-uiesc cateva informatii cu privire la acest obiectiv turistic al tarisoarei noastre scumpe si dragi!

Rezervatie naturala unica in tara,Vulcanii noroiosi sunt situati in Subcarpatii de Curbura si constituie o ridicatura sub forma conica, numita impropriu vulcan, formata prin eruptia la suprafata pamantului a gazelor degajate dintr-un zacamant de hidrocarburi care au antrenat namol.

    Ca sa ajungi pe aceste plaiuri noroioase o tai din  localitatea Buzau...  se porneste pe drumul national 10 spre Brasov (prin Intorsura Buzaului). La kilometrul 18 in satul Satuc se continua pe un drum la dreapta (marcat) spre comuna Berca si Vulcanii noroiosi. In comuna Berca, nu departe (dupa ce se traverseaza raul Buzau), se observa o intersectie unde se ia spre stanga, peste alt pod peste un afluent al Buzaului. In dreptul scolii din comuna, la urmatoarea intersectie, se alege drumul spre dreapta marcat Chiliile.
     Dupa aproximativ 10 kilometri, trecand prin satul Joseni, se ajunge in satul Policiori, unde se desprinde un drum spre dreapta (marcaj Vulcanii noroiosi 6 km). Dupa cativa metri drumul devine neasfaltat, nu ca la noi ar fi mare diferente intre drumuri... Drumul este accesibil (dificil dupa ploaie), din cand in cand mai sunt sunt si portiuni asfaltate (datorate exploatarilor de gaz si petrol din zona). La vreo 3-4 kilometri exista un marcaj "Vulcanii noroiosi" destul de neclar cam ca toate marcajele.. :) . Daca se alege drumul spre stanga (putin inapoi si putin la vale) peste 2-3 kilometri se ajunge la Vulcanii noroiosi Paclele mari. Daca se continua drumul inainte peste 1-2 kilometri se observa o cladire pe dreapta pe care se afla un marcaj "Vulcanii noroiosi" unde se poate parca masina si se continua drumul pe jos peste un deal pana la Vulcanii noroiosi Paclele mici.

Ajunsi tocmai a doua zi dupa revelion eu si cu cativa prieteni cu care ne chefuisem prin imprejurimi, ne hotaram sa mergem sa vizitam aceasta rezervatie naturala mai iesita din comun. Cum un prieten e din zona ne-a dus fara sa ma mai chinui sa delimitez drumurile asfaltate de cele neasfaltate sau panouri vopsite cu tempera de drumarii tarii.
Intai ajungem la  Vulcanii noroiosi Paclele mari unde platim un bilet de intrare modic la un nene politicos si  zgribulit de frig la temeraturi sub zero grade. Nu stiu de ce dar aveam impresia ca or fi nu stiu ce munti din care sa vad cum tasneste "lava" dar pe cand colo erau cateva unde... ici si colo, aparea cate o gura din care bolborosea namolul si care curgea incetisor la vale.
Oricum ceea ce vedeam era unicat si chiar foarte frumos, asta daca am neglija servetelele sau paharele de plastic aruncate in interior... ca doar vrea si cool-manul sa vada cum merge legea lui Arhimede in vulcanasu' asta mocirlos. Daca , desi erau temperaturi foarte scazute, vulcanii nu erau inghetati, omusorii turisti nu se rabda, si unde e pata mai "noroioasa" hop si o urma de bocanc sau de ce nu pioletul de la toc, ca doar in tocuri se face turism montan. Nu exista nici un loc delimitat pentru a trece , deci cat e campul de mare... poti zburda cu bocancu si tocurile, pe unde te taie capu.Inafara de aceste inconveniente si toate bune si frumoase, terenul ce ne intampina pare scos din filmele cu extraterestrii, doar ca fiintele ce-l calca sigur sunt pamanteni...
Pe ici pe colo... iar mai apare cate un vulconas ce mai bolboreseste parca ar comenta la adresa celor ce-i deranjeaza
Ne intoarcem la masina, nu inainte de a ne amuza de cativa turisti fotografi cu aparate foarte scumpe de studio isi urlau unu la altul ( distanta dintre ei nefiind mai mare de 20 m) informatii si cerinte in termeni foarte meseriasi despre filme late, cu ISO dupa gust, altul cu o caciulita tricotata gen pictor si cu un ciupic imens  se scuza ca si-a lasat accesoriile in "base camp" desi omusorul uita ca e precum gaina pe gramada de gunoi, altitudinea fiind de 322m... sper ca a si stat cel putin 2 zile prin satele din vecini... ca nu cumva sa faca edem pulmonar de altitudine.. doamne fereste... un snob mai putin... 
Plecam de acolo si ne grabim spre celalti vulcani , unde sper sa nu fie prea multa lume sa pot incerca vreo panorama.Parcam masina langa acea casuta, care este si magazin mixt... de acolo o luam la talpa pe un delusor destul de arid.
Urcam dealu si dupa el... liniste... doar noi si vulcanii care erau mai marisori.



Cand ma simteam mai bine... a aparut si turma de turisti, condusa de nea' ciupicu si iar s-a impanzit peisajul de gasca de snobi cu echipamente demne de Mont Blanc , nu de dealurile Buzaului... Aaa si nu au venit pe jos... au luat jipu 4x4=16 ca doar nu s-or deranja sa urce cu piciorutele lor. Am zis ca nu merita sa-i postez in imagini ca stric peisajul asa ca ne vedem de treaba si ne plimbamde colo colo incercand sa surprindem lucruri noi.



...si cam atat.. ne intoarcem catre casa, cam zgribuliti de frig si speram sa venim si vara aici.

Daca tot sunteti in zona va recomand sa vizitati si Tabara de sculptura de la Magura. Revenind in drumul national 10, Buzau - Brasov, porniti catre Brasov si dupa 9 kilometri se ajunge in localitatea Magura unde se desprinde spre stanga un drum asfaltat, ce uneste localitatile Magura si Hales, de 14 kilometri. Pe la jumatatea drumului, cand incepe soseaua sa coboare, se ajunge la Manastirea Ciolanu, langa care, in luminisurile din jur, "aruncate" pe dealuri, se afla nenumarate sculpturi in piatra ce au fost executate aici in cadrul taberelor de vara organizate de Uniunea Artistilor Plastici, in anii '70 si '80. 

Revenirea la Buzau se poate face continuand drumul pana in localitatea Hales de unde indicatoarele va ghideaza spre Buzau (aproximativ 20 kilometri).

Numai bine!!

Beyond the Sunset...

Apus la sfarsitul lunii noiembrie in muntii Gutai...Maramures!

 

Oser...o piata de vechituri

Te afli intr-un oras mare... esti tanar si nelinistit si capabil sa dai 40 de roni doar ca sa intri intr-un club de fitze.Iti pui acolo uacherii de soare ...ca cica te deranjeaza stroboscopul.. nu bei bere ca nu esti cool... bei cockteiluri cu nume care mai de care mai apetisante si preturi mai condimentate doar esti pe banii tai nu?Dar ce conteaza? doar ti-ai facut plinul la masina cumparata de taticu tau a caror cai putere cresc invers proportional cu numarul de conexiuni neuronale ale soferului.Agati o frumoasa venita special ca sa ...investeasca cineva in ea... si stand la fel ca manechinele din Kenvelo... ii faci cinste cu o apa minerala cu lamaie..eventual pimpuita cu red bull ca sa fie bulbucu mai aprig si naravas.Doamne ce bine ne distram si ajungem acasa dimineata... dis de dimineata.

Dimineata, cand altii incep sa misune in altfel de cluburi in care banu e cam sfant, si unde 40 de roni sunt defapt toata marfa omului si salvarea lui pe o jumatate de luna.Sunt bani cu care si-ar plati intretinerea, si-ar completa medicatia pentru bolile cronice.Astfel multi ajung sa-si vanda lucruri din casa doar doar isi vor face o completare la nevoile lor infime.Si cum nicaieri nu incapi de tiganiada, si acest gen de piata este sufocata de bisnitarii clasici, si de ce nu, de cei ce-si procura marfa si prin alte moduri decat cele "clasice".

Pornim la piata la prima orea, temperatura cu putin peste 0 grade, somesul incetosat ....parca ar delimita doua lumi, izoland-o in acelasi timp...

 
  

Musuroaie de oameni claie peste gramezile de haine si scule de toate felurile

..precum niste roboti ce cauta ceva fix, concentrandu-se sa nu piarda vreun chilipir..




Langa sosete poti gasi la fel de usor flexuri sau fel de fel de scule, majoritatea productie China..

Daca ti-e frig poti sa-ti incalzesti carburatorul cu o cafea la minut, al carei metoda de productie iti poate ridica multe semne de intrebare... dar e frig asa ca ... musai tre sa bei.

Nici un mic dejun n-ar strica...
Produsele sunt facute "la botul calului" repede proaspete si cred, fierbinti

Intorci capul si te uiti in urma...

ceata mai persista, iti iei aparatu si incerci sa mai tragi cu ochiul prin imprejurimi, 

          .....    aici e domeniul vestimentatie, haine noi, de productie bizara, dar la preturi pe care oricine si le-ar putea permite.. 
   Ocolesc prin spate cateva tejghele si dau de un peisaj mult prea pustiu comparativ cu partea de dupa "cortina" vanzatorilor..

Un nene cam plesnit la directie, sau poate chiar lacuit cu aurolac sau spirt...sau cine stie ce mai ingurgiteaza ei, se uita pierdut la un stand improvizat de carti..
Nimik interesant ...asa ca-si continua drumul lui difuz.. si fara punct de oprire...

Iar imi sare gandul la mici aia si bauturile la dozatorul de remorca si ma gandesc, ce s-ar intampla daca matusa Salmonella s-ar supara nitel si i-ar scutura pe cativa de intestine? Dar totul  e bine gandit.. au aparut si cele doua solutii inovatoare.

Situatia e salvata, doar ca brusturii sunt cam congelati... si pana la ele te cam vede tot poporu'!

E bine ca sunt.. ne putem intoarce spre miezul pietei...
Pe sistemul ABC-ului mixt putem vedea orice produs facut cu mana omului, mai mult sau mai putin functional... totul de vanzare.

Tanara intreprinzatoare ce vindea aceste minunati ale tehnicii o tiganco-batranica , fiind o fina cunoscatoare a DSLR-urilor mi-a sarit in cap ca nu am voie sa pozez produsele dumneaiei si ca trebuie sa-i platesc daca vreau poze in rama sau cu cauciucu!Atunci mi-a sarit si mie surubu ca in aceasta piata pe langa bietii batranei ce-si vand agoniseala, 90% din intreprinzatori sunt hiperpigmentatii traditionali care sigur nu stiu ei ce e o placa de baza si ale caror produse pot fi luate cu imprumut de prin apartamentele alor amarati... asa ca mi-am pus aparatu in brau si am fotografiat ca orbul, evitand astfel orice suspiciune..



Puradeii cam simteau frigul ce-ti intra in oase, mai ales daca stateai intr-un loc..

Intram in zona de arta, unde kitch-ul e la el acasa...dar parca snt si lucruri interesante printe ele...
Un batranel ciung, asezat pe un scaunel, incerca sa vanda cativa dovleci ; nu prea era bagat in seama de multimea mai mult curioasa decat dornica de ceva.

Mai schimba vorbe cu colegii de patura care vindeau si ei tot ce-ti poate trece prin cap.

Am ajuns in capatul pietei...
Un nene vinde niste custi metalice...si cred ca gainile din ele sunt incluse in pret.

.... si iar dam de standuri foarte diversificate...

Facem cale intoarsa si ajungem la prima intrare, cea pe unde am venit..

...mai bem o cafea...ca tare-i buna...
A venit si tramvaiul...

Dar noi trecem la masinuta rosie ce ne asteapta... dupa pod!

NUMAI BINE !!!....

La Suncuius, Pestera Unguru Mare....

 Dupa 3 saptamani de stat prin Cluj, datorita unor prieteni montaniarzi am reusit sa-mi adun rulmentii si sa ma pun in miscare intr-un weekend, sa mergem la Suncuius.

   Toata samptamana a fost o vreme superba, nici o urma de ploaie, dar cum a venit weekendul s-a stricat si vremea, astfel ca vreme de poze nu prea era, dar oricum am hotarat sa nu anulam excursia... ca doar nu ne-om speria de cativa picuri. Pornirea se face din gara Cluj cu trenuletul veseliei de la ora 7.50, e de bagat la bibilica ora ca alte trenuri nu mai opresc in suncuius dimineata.

Cum nu era destul faptul ca vremea era mohorata cativa prieteni mai iubitori cu  somnul au intarziat si am pierdut si trenul, au ajuns dupa 2 min de la decolarea cefereului.Nu-i mare bai... plecam cu microbusul... Rucsaceii in spate si fugutza la autogara, caci in 45 de minute mergea un microbus in directia aia...aproximativ.

Cica nenea soferu ne va lasa in localitatea Topa de Cris (cred ca asa se numea... ) si de acolo mai avem 2-3 km de mers pe jos pana in Suncuius....

Mica problema era ca nenea soferu, un fin cunoscator al geografiei regionale, nu prea stia unde e topa asta de Cris si ne tot anunta ca mai pune 1 leu la bilet .... precum un ceas de taximetrist.

Ajungem intr-un tarziu in localitatea cu pricina, si ne pregatim pentru cei 3 km ce ne asteapta.Si pornim destul de in forta.

        Politeatea oamenilor din acea zona era mult peste asteptarile noastre. Pe langa faptul ca salutam si eram salutati de catre toti cu care ne intalneam, am primit mere cu plasa, poate ne-au vazut mai sfrijiti, oricum merele erau 100% ecologice si cu un gust minunat... sau imi era mie prea foame...

     In ceva satuc ma ia un batranel la intrebari si cand ii spun ca mergem la Suncuius, mi-a spus ca mi se toaca adidasii pana acolo.... nu stia nenea ce incaltaminte jmechera am eu facuta la comanda ...sau defapt nu stiam noi cat mai avem pana la Suncuius...

Dupa 2-3 ore satui de asfalt(distanta fiind pana la urma nu 2 km ci 12km..de mers pe jos) si eu plin de seminte de macese pe care le mancasem pe drum, si porumbele am mancat, si mure.... si cam tot ce era comestibil pe drum.

Cred ca a fost destula prezentarea drumului si ar fi mai bine sa vorbesc despre Suncuius, defapt sa dau un copy/paste la mai multe informatii despre zona culese de pe alte siteuri.

Nenea primaru' spune despre zona (de pe siteul primariei)

Relief: 

Altitudinea variaza intre 300-850m, zona de deal si munte. Ea dispune de forme variate de relief cum sant dealurile: Carmazan (850m), Runc (822m), Recea (750m), forme carstice: doline, ponoare, izbucuri, vai carstice si peste 70 de pesteri care confera acestei zone varietate, deversitate si unicitate. Cursurile de apa ce strabate teritoriul comunei: Crisul Repede, Valca Izbandis, Valea Fagetului, Valea Misidului, Valea Grosilor.


Populatie: 

Recensamant pe sate: sat Suncuius 1832 locuitori, sat Balnaca 1013 locuitori, sat Balnaca Grosi 167 locuitori, sat Zece Hotare 800 locuitori. In total pe comuna: 3512 locuitori, 1274 cladiri, 1628 locuinte, 1309 gospodarii.


Clima: 

Este temperat continentala cu mici influente mediteraneene


Teritoriu: 

Suprafata teritoriului comunei este de 7204ha, iar localitatile componente sunt: Suncuius-resedinta comuna, Zece Hotare, Balnaca, Balnaca Grosi.

    ..........  cam astea-s de la nenea primaru.. 
Zona este intradevar superba.Zona de relaxare, căţărare şi excursii Şuncuiuş se află la cca. 1 km de la localitatea cu aceeaşi nume, în defileul Crişului Repede, în munţii Pădurea Craiului, ajungînd într-o poieniţă, unde se află şi intrarea peşterii Vântului, pestera ce e inchisa pentru publicul larg si se poate vizita doar prin colaborarea sau cu cei de la Speo Cluj (asa stiu...).Si tot asa am aflat ca are cam 52 de km explorati fiind cea mai lunga din Romania si din Bazinul Carpatin.

Afluentul de stânga al Crişului Repede, Valea Mişid in zona fiind Pestera Unguru Mic si  Peştera Ungurului ce a fost locuită în epoca neolotică, fiind descoperite: obiecte din ceramică pictată, lamă din piatră cioplită, câteva unelte din piatră şlefuită, sule din os pentru perforarea pieilor, şi stâlpi din lemn, care susţinea acoperişul locaşului în care au trăit.

Intrarea se face peste o punte, taxa de intrare fiind una modica de 1,5 lei pentru studenti si 3 lei bilet intreg. Exista si un ghid care prezinta pestera, ea fiind luminata si are zona de traversare bine delimitata, fiind accesibila tutruor... 

 De pe punde poti admira peisajele din imprejurimi si  valea ce serpuieste,  printre peretii stancosi...

Intrarea in pestera are o deschidere impresionata: 27 de metri inaltime si 24 latime, iar in interior au fost gasite numeroase ramasite umane, unelte de piatra, sanctuare, obiecte din ceramica, urme de incinerari si mult negru de la fum.

  Tavanul si peretii etajelor inferioare sunt captusiti in intregime cu lungi cristale transparente de calcita, cu tenta aurie si cu varfuri ascutite de prisma traigonala  (informatiile si harta pesterii  se pot gasi pe siteul http://suncuius.ro/content/view/25/58/ )

Celebra sala a podoabelor se prezinta ca un imens cavou umed si rece presarat cu o imensa puzderie de forme cristaline bogate incarcate cu tepi si lame, iar pe pereti are asternuta o retea alba de ochiuri marunte pe un fond pastelat rosu-albastru (loc in care se mai fac sapaturi si cercetari, fiind interzis publicului larg)

  Cele mai vechi descoperiri din peşteră aparţin epocii neolitice, acestea se concentrează în zona portalului şi sunt foarte consistente.

  Dintre materialele descoperite se remarcă alături de ceramica pictată şi câteva unelte litice: lame din piatră cioplită, fragmente de lame, aşchii de debitaj sau piese confecţionate din piatră şlefuită, în special dălţi.

  Alături de aceste piese au mai apărut piese din os, sule folosite la perforarea pieilor sau la cusut. Marea majoritate a descoperirilor aparţin mileniului Vl i.e.n.

Dupa ce-am ascultat o lectie de istorie si-am incercat sa prind ceva cadre ...mai mult din zbor pentru ca trebuia sa inaintezi cu grupul condus de ghidul care era defapt si paznicul si portarul pesterii; noi ne-am pus pe catarat.

           Foarte multi alpinisti vin in aceasta zona pentru a se antrena, fiind pereti pregatiti pentru orice nivel de antrenament.Ne ducem si noi la un perete foarte aproape de aceasta pestera ...

Eu las la urma cataratul, si o iau la talpa prin imprejurimi, incercand sa prind cat mai mult din pastelul toamnei...

     .... si o panorama mai detaliata cu intrarea in pestera Unguru Mare
.......si cabanuta de la intrarea pe podet










Dupa ce mi-am clatit ochii si lentilele m-am dus si eu sa ma catar, e drept ca mai mult m-am tarat, dar pana la urma mi-am ridicat si eu tonajul pana sus...

     Desi vremea nu ne-a fost deloc prietena, cerul fiind "de un alb laptos" asa cum spunea un "prieten" fara nici un norisor pufos si un cer albastru... pana la urma totul a fost frumos... am incins un foc si cu ceva gratar ... ne-am odihnit dupa atata catarat (asta mai mult prietenii mei).

si ei erau destul de obositi la cata miscare au facut

Desi totul a fost minunat, si sigur voi mai reveni prin aceste locuri ori de cate ori am ocazia; nu pot sa nu trag un semnal de alarma, semnal ce e cam tras degeaba. Au aparut de cativa ani o specie de animale foarte periculoase pentru natura si mult prea des intalinta... porcus turisticus  care isi lasa urmele dezvoltarii la tot pasul, chiar pe langa pestera.


Chiar imi spunea ghidul ca pestera a fost vandalizata si au disparut multe obiecte de mare insemnatate arheologica... trist dar cam asa se intampla in orice zona in care se poate ajunge cu masina pentru ca asa apar toti natangii "iubitori de munte" ce vin la aer curat unde-si umplu burdihaniile cu mici si bere, iar dupa primul ragait lasa tot vraiste si se urca in masina si merg acasa ca s-au relaxat ... si au facut plimbare in aer liber. Tot ca o legatura...am gasit un articol referitor la pestera cum ca ar cumpara-o cineva.Numai la noi se poate asta
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2007-08-21/fratii-micula-au-pus-ochii-pe-pestera-unguru-mare.html       .... nu comentez

Fiecare cum ii place...

Mno cam asta e.... v-am tzucat pe obajori!!

Numai bine!!!

Mantis Religiosa ~Calugarita

Calugaritele fac parte din ordinul Mantodea, familia Manteidae, genul Mantis care cuprinde aproximativ 2000 de specii, majoritatea torpicale si subtropicale. Etimologic cuvantul “mantis” provine din limba greaca, insemnand “profet”. Numele de “calugarita”/“profet” i se trage de la aspectul fizic curios, dat de pozitia primei perechi de apendici.

Mantis religiosa, frecventa in Europa de sud, este o insecta zvelta, cafenie sau verde, la care toracele anterior s-a transformat intr-un gat lung, cu aspect straniu. Picioarele sunt bine dezvoltate, cele anterioare fiind inzestrate cu spini. Aripile anterioare sunt inguste si tari, iar cele posterioare late, membranoase, in stare de repaos fiind stranse sub cele anterioare. Abdomenul e alungit, voluminos, format din 10 segmente.
Toracele poseda picioare puternice de prada, a caror tibie poate fi indoita ca un briceag inspre articolul femural. Capul triunghiular, articulat si foarte mobil, se poate roti in toate partile si poseda doi ochi mari, compusi. “Fiecare fateta este indreptata intr-o directie diferita de cea a vecinelor ei, capteaza o impresie generala referitoare la culoarea si intensitatea luminoasa a unei portiuni din obiectul privit si transmite un fragment din imaginea totala. Insectele nu vad bine decat la distante mici, dar pot sesiza miscari extrem de fine”. (Sursa: descopera.ro) Aparatul bucal este de tip rozator, iar antenele sunt filiforme. 
Lungimea corpului ~ 11 cm.
Miscarile animalului sunt incete, in schimb prinderea victimei se face fulgerator. Calugarita este o maestra in arta deghizatului, travestindu-se atat pentru a se apara de pradatori, cat si pentru a prinde insectele cu care se hraneste. Travestiurile sunt variate si difera ca forma, culoare si textura, dar toate sunt impresionant de amanuntite. Calugarita de orhidee, de ex., are de-a lungul picioarelor si al corpului niste “braie”, care capata culoarea si textura florii de la care ii provine numele. Pentru a-si desavarsi deghizarea, uneori se leagana usor, imitand unduirea petalelor la adierea vantului. Cand se apropie prada, “floarea” se trezeste la viata si prinde vietatea cu picioarele anterioare, marginite de carlige.
Femela depune in medie 1200 de oua pe an, pentru care are nevoie de o doza masiva de proteine. Astfel ca, in timpul imperecherii, ea isi devoreaza partenerul, asigurand perpetuarea speciei. Amenintarea mortii nu le taie apetitul sexual masculilor, care, in tipul decapitarii copuleaza mai viguros, din cauza reflexului nervos declansat de actul de canibalism. Ouale depuse de femela in mod destul de regulat, in randuri, sunt invelite intr-o secretie filiforma mucilaginoasa, care se solidifica in contact cu aerul sub forma unei capsule chitinoase, numita ooteca.
HABITAT. Specia se intalneste in lunci, stepe, la liziera padurilor, preferand povarnisurile uscate si insorite.
BIOLOGIE SI ECOLOGIE. Specie hemimetabola (se dezvolta prin metamorfoza incompleta). Imediat dupa fecundare femela depune ponta care consta din 100-300 oua. Ouale sunt inconjurate de o masa spumoasa, care mai apoi devine consistenta formand o capsula chitinoasa - ooteca. Larvele eclozeaza din ooteca in primavara urmatoare si se deosebesc de adulti atat prin dimensiuni, cat si prin unele particularitati morfologice. Dupa patru naparliri larva se transforma in insecta adulta. Atat adultii, cat si larvele sunt pradatori specializati, consumand doar anumite specii de insecte. Speciei ii este caracteristic canibalismul (in majoritatea cazurilor, dupa fecundare, femela devoreaza masculul).
AREAL. Europa, Asia, pana in Siberia si Extremul Orient, Africa. Specia a fost introdusa in America de Nord si Australia. In Republica Moldova specia este raspandita pe intreg teritoriul.
MASURI DE PROTECTIE SI CONSERVARE. Conservarea si protejarea biotopilor caracteristici; interzicerea colectarii speciei de catre colectionarii amatori.